Bine ai venit!

Viața aduce cu sine momente de bucurie, dar și situații care ne copleșesc. Uneori ne simțim blocați în gânduri, emoții sau relații care nu ne mai fac bine. Terapia nu este despre a fi ‘defect’ și a fi ‘reparat’, ci despre a descoperi resursele pe care deja le ai și a învăța să le folosești pentru a trăi mai autentic.

Sunt consilier de dezvoltare personală, în curs de licențiere în psihologie, cu o pasiune profundă pentru înțelegerea minții umane și a resurselor sale. Am urmat un mentorat în psihoterapie și mă aflu într-un proces personal de dezvoltare și psihoterapie de mai bine de 14 ani – o experiență care îmi oferă autenticitate și profunzime în lucrul cu oamenii.

Te invit cu drag să descoperim împreună resursele tale interioare și să pornim pe drumul dezvoltării personale!

Mobirise Website Builder

Servicii

Aici găsești un spațiu sigur, fără judecată, în care putem explora împreună fricile, întrebările și dorințele tale. Schimbarea nu se întâmplă peste noapte, dar fiecare pas mic înseamnă mai multă claritate, mai multă libertate și mai multă liniște interioară. 
Mobirise Website Builder
Dezvoltare personală

Descoperă-ți resursele interioare și construiește o versiune mai echilibrată a ta. Serviciu disponibil şi online.

Mobirise Website Builder
Psihoeducaţie

Învață să îți înțelegi emoțiile și comportamentele pentru a lua decizii mai conștiente. Serviciu disponibil şi online.

Mobirise Website Builder
Consiliere de urgenţă

Sprijin rapid și profesionist în momente de criză, serviciu disponibil prin telefon doar pentru clientii activi.

Mobirise Website Builder

Curajul de a fi vulnerabil

Într-o lume în care simțim mereu presiunea de a ne prezenta într-un anumit fel, vulnerabilitatea poate părea un risc. Teama de a nu fi acceptați sau validați ne face adesea să ne ascundem părți din noi. Totuși, în terapie, vulnerabilitatea devine o resursă. Aici, ești încurajat să îți exprimi gândurile și emoțiile fără teamă de judecată. Descoperi că există mereu și alte perspective, diferite de ale tale, care îți pot aduce înțelegere și liniște. Curajul de a fi vulnerabil este, de fapt, curajul de a fi autentic

Mobirise Website Builder

Zona de confort

Multe dintre reușitele importante din viață apar atunci când avem curajul să ieșim din zona de confort. Este firesc să simțim stres, teamă sau nesiguranță atunci când facem pași noi, dar tocmai aceste emoții ne arată că suntem în proces de creștere. Fie că ne referim la a vorbi în public, a învăța să ne exprimăm mai autentic sau a urma un obiectiv personal, drumul poate fi dificil, însă satisfacția reușitei este cu atât mai mare. În terapie, putem explora împreună modul în care teama și nesiguranța pot deveni resurse pentru dezvoltare. Care este pasul mic, dar curajos, pe care ți-ai dori să îl faci în afara zonei tale de confort?

Cui (nu) îi e frică de moarte?

De multe ori trăim cu impresia că viața noastră va continua la nesfârșit și evităm să ne gândim la caracterul limitat al existenței noastre. Această iluzie ne face să amânăm schimbări importante: rămânem în relații care ne rănesc, în locuri de muncă ce nu ne împlinesc sau în obiceiuri care ne fac rău, spunându-ne mereu că „vom începe de mâine”. Însă adevărul este că timpul nostru este prețios și finitudinea vieții ne amintește de importanța de a trăi conștient și autentic.
În trecut, comunitățile ne ofereau repere clare asupra etapelor vieții, dar astăzi, în izolarea cotidiană, evităm adesea să reflectăm la acest aspect inevitabil. În terapie, putem explora împreună cum să folosim această conștientizare nu ca pe o sursă de teamă, ci ca pe un motor al schimbării. Acceptarea fragilității vieții poate aduce mai multă claritate, sens și motivație de a trăi prezentul într-un mod care ne onorează pe noi și pe cei dragi. 

Mobirise Website Builder

Credinţa şi terapia

Credința a fost dintotdeauna un sprijin important pentru oameni, oferindu-le speranță și alinare în momentele grele. Terapia aduce, la rândul ei, un spațiu de acceptare necondiționată și înțelegere profundă. Nu trebuie să alegem între credință și psihologie – cele două pot coexista armonios. Credința ne poate hrăni sufletul, iar terapia ne poate ghida spre echilibru emoțional. Împreună, pot contribui la o viață mai autentică și mai plină de sens.

Formular de contact:

Mobirise Website Builder

 

 

No Code Website Builder